DS AUTOMOBILES PREZINTĂ NOUA CAMPANIE PENTRU LANSAREA DS N°8
- DS Automobiles lansează o nouă campanie de promovare a Mărcii, cu o abordare liberă, îndrăzneață și contemporană: „Da, francezii exagerează uneori.”
- Spotul publicitar va fi difuzat începând cu 29 August, punând în evidență modelul DS N°8 și autonomia sa electrică record de 750 km. Campania de promovare a Mărcii include prezența în numeroase mijloace de comunicare TV, print și digitale, precum și pe platforme video
- DS N°8, modelul emblematic 100% electric al Mărcii, cu o autonomie de 750 km, întruchipează rafinamentul tehnologic francez în sprijinul artei de a călători
Odată cu lansarea comercială a modelului DS N°8, DS Automobiles dezvăluie o nouă campanie de promovare îndrazneață, care reprezintă un reper în comunicarea sa: mai modernă, extravagantă, ilustrativă și poetică. Departe de convențional, mesajul transmite un suflu de prospețime creativă, în imaginea unei Franțe contemporane și dinamice, provocatoare și inspirațională, ilustrând o nouă artă a călătoriei franceze.
Regizat de Henry Scholfield, filmul campaniei urmărește călătoria unui DS N°8 care traversează Franța, de la Paris până la Marea Mediterană, fără reîncărcare. O performanță tehnică pusă în scenă cu umor, subtilitate și eleganță, susținută de estetica rafinată. Coloana sonoră originală, încredințată lui Guillaume Alric/Enfant Sauvage – jumătate din duo-ul electro The Blaze – acompaniază această odisee cu un aranjament puternic și emoționant.
„O nouă campanie și un mesaj nou pentru DS Automobiles, care reflectă o Franță îndrăzneață, așa cum a fost și în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, mereu în căutarea excelenței: 750 km autonomie electrică, într-un confort de referință, pentru a îmbunătăți Arta Călătoriei.”
Xavier PEUGEOT – CEO DS Automobiles
Această odisee electrică este, de asemenea, o declarație: „Da, francezii exagerează uneori.” Campania este împărțită într-o serie de scene în care excesul devine o calitate franceză: în gastronomie, modă... și acum, în gama electrică. Departe de aroganță, DS Automobiles revendică eleganța în mișcare: mai vivace, mai ușoară, mai contemporană.
O adevărată concentrație de inovație și rafinament, DS N°8 marchează un reper important în ambițiile electrice ale DS Automobiles. DS N°8 combină aerodinamica de top cu o baterie de ultimă generație de 97,2 kWh produsă în Franța, care oferă o autonomie de până la 750 kilometri (ciclu WLTP), cu până la 350 CP și tracțiune integrală. Interiorul reunește tehnologia avansată și măiestria excepțională cu materiale de înaltă calitate, finisaje meticuloase și un confort de referință îmbunătățit. DS N°8 nu este doar un pas înainte, ci ridică experiența călătoriei la un nivel superior.
Cu această nouă campanie, DS Automobiles confirmă dorința sa de a combina designul, inovația și emoția, poziționând DS N°8 ca noul purtător de cuvânt al artei franceze de a călători care s-a reinventat. Prin N°8, DS Automobiles reprezintă mai mult ca oricând un aer proaspăt, o voce nouă, în inima unei Franțe îndrăznețe în domeniul automobilelor premium.
Această campanie publicitară ilustrează începutul unui nou capitol pentru DS Automobiles și simbolizează reînnoirea sa prin noile modele suv.
|
Fondată la Paris în 2014, DS Automobiles este o marcă premium care își propune să întruchipeze arta franceză de a călători. Datorită unei moșteniri excepționale, exemplificată de DS-ul din 1955 și îmbogățită de bogăția culturii franceze, DS Automobiles oferă o gamă globală și diversă cu DS 3, N° 4, DS 7 și N°8.
Concepute pentru o clientelă care caută ceva diferit, care dorește să călătorească în lume și să se bucure de fiecare moment, creațiile DS se remarcă prin stilul lor carismatic, rafinamentul interior, tehnologia sofisticată și confortul de primă clasă. Combinate cu o suită de servicii personalizate, acestea oferă o experiență de marcă unică înainte, în timpul și după fiecare călătorie.
Cu numeroase recorduri de la intrarea sa în Formula E în 2015, inclusiv două titluri duble pentru echipe și piloți, DS Automobiles este în fruntea electrificării și vinde fiecare dintre modelele sale într-o versiune electrificată. Marca oferă transmisii 100% electrice, precum și hibrizi cu autoîncărcare și plug-in cu până la 360 de cai putere și tracțiune integrală. În 2025, DS Automobiles accelerează tranziția către sistemul complet electric prin lansarea modelului N°4 cu o autonomie de 450 de kilometri și a modelului N°8, noua navă amiral DS, care oferă o autonomie de până la 750 de kilometri..
Prezentă în 40 de țări, marca DS are o rețea de distribuție exclusivă de peste 450 de DS STORES în întreaga lume.
Persoana de contact:
Rodica Ionescu
PR Manager – PEUGEOT/CITROËN/DS România
Tel: 0751 011 104
E-mail: rodica.ionescu@trustmotors.ro