MERGI LA CONȚINUT
DS AUTOMOBILES: PARTENER OFICIAL AL PARIS FASHION WEEK
DS AUTOMOBILES: PARTENER OFICIAL AL PARIS FASHION WEEK
July 6, 2020
PARIS, 6 IULIE 2020
Partener oficial al Săptămânii Modei de la Paris, DS Automobiles dezvăluie o ședință foto editorială unică, care prezintă scena modei emergente și modelele noastre electrificate E-TENSE.

Denumită „Un Autre Regard”*, evenimentul s-a dorit a fi o întâlnire a creațiilor din diferite discipline, conectate de un spirit de avangardă și care evocă fotografiille lui Sarah Moon din seria SM, în urmă cu aproape 50 de ani.

 

Această inițiativă a DS Automobiles face parte dintr-un amplu proiect care cuprinde expertiza luxului franțuzesc în domeniul auto, demonstrată deja prin colaborări multiple cu artizani și companii de renume.

 

Identificate de Fédération de la Haute Couture et de la Mode drept mărci emergente, BLUE MARBLE, Boramy Viguier, EGONlab, Germanier și Mansour Martin au punctat aspecte caracteristice ale muncii lor. De-a lungul Senei, în aval de Palais de Tokyo, unde aceste talente prezintă de obicei noi tendințe, fotograful Paul Franco a ales Castelul de Bizy pentru a-și dezvălui viziunea sa dedicată Paris Fashion Week 2020. Cinci imagini au fost create în curtea și grădinile castelului, cu DS 3 CROSSBACK E-TENSE, DS 7 CROSSBACK E-TENSE 4×4 300 și DS 9 E-TENSE.

 

Sub privirile fotografului, întâlnirea dintre acești cinci designeri și mașinile DS Automobiles a revelat o nouă dimensiune a expresiei „frumos”. Rolul principal al hainelor sau al mașinii este dat la o parte în favoarea bucuriei încântătoare.

 

De când a fost creată acum cinci ani, DS Automobiles colaborează în mod regulat cu companii renumite pentru expertiza lor. Cei mai buni artizani, specialiști în broderie, bagaje, pene, cristaluri și paie au colaborat cu echipele DS DESIGN STUDIO PARIS la interioare ce au devenit din ce în ce mai simbolice. Aceste lucrări au devenit surse de inspirație pentru interioarele DS 3 CROSSBACK, DS 7 CROSSBACK, DS 9 și pentru proiectele viitoare ale mărcii.

 

Proiectul „Un Autre Regard”* va fi prezentat în principal pe contul de Instagram @dsautomobilesromania în perioada 9-13 iulie, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris. De asemenea, va fi oferită o versiune printată în ediție limitată.

 

*Un Autre Regard: O Perspectivă Diferită