December 8, 2023

MUZEUL LUVRU RECUNOAȘTE DS AUTOMOBILES CA FIIND UN PARTENER IMPORTANT AL MUZEULUI

MUZEUL LUVRU RECUNOAȘTE DS AUTOMOBILES CA FIIND UN PARTENER IMPORTANT AL MUZEULUI

În această lume inversată, cu un decor de vis alcătuit din baloane cu aer cald, focuri de artificii și monumente emblematice unde poți explora Parisul din cer, DS 4 își prezintă confortul incredibil și designul îndrăzneț.

Partener al Muzeului Luvru din 2015, DS Automobiles a intrat în grupul exclusivist al „Partenerilor Majori“.

• Numele „DS Automobiles“ este acum gravat în piatră sub celebra Piramidă a Luvrului.

• Încă de la lansare, DS Automobiles și-a unit forțele cu Muzeul Luvru și s-a implicat în promovarea culturii

 

De la crearea sa, DS Automobiles a organizat mai multe lansări în Muzeul Luvru și în jurul acestuia, sub Piramidă sau în Grădinile Tuileries. Prezentările exclusiviste și expozițiile incredibile au fost ecoul unei filosofii comune, prin îmbinarea dintre istorie și modernitate pentru a construi viitorul.
Angajat în promovarea culturii, DS Automobiles este partenerul Muzeului Luvru și al numeroaselor expoziții temporare din 2015.
Ocupând o poziție importantă în lumea mărcii, Muzeul Luvru și Piramida sa au fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru DS Automobiles.
De asemenea, Marca s-a angajat față de muzeu să sărbătorească cea de-a 30-a aniversare a Piramidei prin treizeci de evenimente speciale în 2019 și 2020.
În 2020 și 2021, parteneriatul a căpătat o nouă formă evidențiată de edițiile limitate DS 7 CROSSBACK LOUVRE și DS 3 CROSSBACK LOUVRE, care au dus arta în cele mai confortabile călătorii. Pe lângă detaliile lor exclusiviste, inspirate în mod clar de designul piramidal de la Luvru, aceste două modele au făcut posibilă vizualizarea a 182 de lucrări pe ecranele centrale de mari dimensiuni din habitaclu, concomitent cu ascultarea aceluiași număr de podcast-uri, pentru o experiență artistică selectă și imersivă în mașină.
De-a lungul anilor, programul DS Automobiles ONLY YOU PRIVILEGE a făcut posibilă cunoașterea colecțiilor, aflându-se în culisele muzeului și a atelierelor de restaurare, în cadrul unor circumstanțe unice.
Pentru acest parteneriat entuziast și de lungă durată, DS Automobiles a fost recunoscută de Muzeul Luvru ca Partener Major. La sfârșitul anului 2023, numele „DS Automobiles“ a fost gravat în Sala Napoleon, de sub piramidă.

„Simbol al rafinamentului, al savoir-faire-ului și al inovației, Muzeul Luvru întruchipează tot ce are Franța mai bun de oferit. Bogăția culturală, artistică și arhitecturală a acestui muzeu emblematic servește atât ca o sursă constantă de inspirație, cât și ca o adevărată revelație a strălucirii Franței în întreaga lume.
Prin ambiția sa de a întruchipa savoir-faire-ul francez de lux în universul auto, marca DS rezonează perfect cu Muzeul Luvru. Includerea sa pe lista Partenerilor Majori este un motiv de mândrie pentru oamenii de la DS Automobiles, care au cultivat o preocupare permanentă pentru excelență.“

Olivier François, DS Automobiles CEO

 

 

Persoana de contact:
Rodica Ionescu
PR Manager – PEUGEOT/CITROËN/DS România
Tel: 0751 011 104
E-mail: rodica.ionescu@trustmotors.ro

 

Despre DS AUTOMOBILES

Animată de spiritul avangardist și susținută de o moștenire excepțională, marca DS, născută în anul 2014, își propune să întruchipeze arta franceză a călătoriei. Produse remarcabile, savoir-faire de lux franțuzesc perceptibil, însoțit de o suită de servicii personalizate, DS Automobiles oferă o experiență unică înainte, în timpul și după fiecare călătorie.

Concepute pentru clienții care doresc să se remarce, care vor să călătorească în întreaga lume și să se bucure de fiecare clipă, modelele DS îmbină rafinamentul cu tehnologia. Cu noul DS 3, DS 4, noul DS 7 și DS 9, marca DS oferă o gamă globală.

Pe baza numeroaselor recorduri înregistrate de la intrarea sa în Formula E în 2015, inclusiv titluri duble la Echipe și Piloți, DS Automobiles se află în prima linie a electrificării, prin vânzarea fiecăruia dintre modelele sale cu o versiune electrificată. Sub eticheta E-TENSE, DS Automobiles oferă grupuri motopropulsoare 100% electrice, precum și plug-in hybrid cu până la 360 cai putere și tracțiune integrală. Din anul 2024, fiecare model nou lansat de DS Automobiles va fi 100% electric.

Pentru clienții săi cu gusturi rafinate, DS Automobiles a conceput o suită de servicii exclusiviste, numită „ONLY YOU, a wealth of attention“ (NUMAI TU, atenție din belșug).

Prezentă în 41 de țări, marca DS a creat și dezvoltat o rețea de distribuție exclusivistă care include 450 DS STORES la nivel mondial.