C-SportLounge

C-SportLounge

Design

O nouă interpretare a spiritului GT în concordanță cu imaginea în schimbare a plăcerii de a conduce

sport-lounge-rear-art

Prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Frankfurt în 2005, modelul C-SportLounge propune o interpretare nouă a modelelor GT pentru a ține pasul cu imaginea în schimbare a plăcerii de a conduce. C- SportLounge a inspirat în mare măsură stilul inovator al modelului DS 5.

Arhitectura sa originală combină designul exterior care exprimă putere și aerodinamism cu un habitaclu inspirat de un cockpit, pentru plăcerea conducătorului auto și bunăstarea celor trei pasageri.

Conceptul C- SportLounge seduce încă de la prima vedere prin stilul nobil al caroseriei sale. Liniile sale pure, dar îndrăznețe integrează perfect codurile stilistice ale mărcii. Arhitectura sa originală combină un aspect puternic și compact cu un aerodinamism remarcabil. C-SportLounge evocă putere, exprimând în același timp preocuparea pentru un aerodinamism optim, valoarea-cheie a Mărcii, grație liniilor fluide și plafonului lung. C-SportLounge combină astfel un condus dinamic și un nivel ridicat de calitate a vieții la bord.

Aerodinamică

Aerodinamică optimizată

O atenție deosebită a fost acordată aerodinamicii și liniilor fluide, valori-cheie ale Mărcii. Coeficientul aerodinamic (Cx) este de 0,26, iar coeficientul de portanță Cz este de 0,02. Diferite elemente tehnice care completează stilul și volumul au contribuit la obținerea acestor rezultate foarte bune:

Prize de aer de o parte și de alta a bării de protecție față. Acestea transmit aerul către arcele roților din față, creând un carenaj virtual.

Un sistem electromecanic în spatele plafonului format din micropropulsoare (MEMS -microsisteme electromecanice), care creează o aripă virtuală prin propulsarea jeturilor de aer și îmbunătățirea semnificativă a rezistenței aerodinamice și a stabilității vehiculului la viteze mari.

O aripă mobilă inversată, sub structura din spatele vehiculului. Această aripă inversată, acționată de un cric, îmbunătățește coeficientul de portanță (Cz) și contribuie la stabilitatea vehiculului la viteze mari. Ea poate fi setată în trei poziții:
– o primă poziție « neutră », care se integrează perfect în stilul propus pentru partea din spate a vehiculului, atunci când vehiculul este staționat sau în condiții de trafic urban;
– o a doua poziție este adoptată la viteze stabile de peste 90 km/h și optimizează coeficientul aerodinamic (Cx) și coeficientul de portanță (Cz);
– o a treia poziție care intervine în caz de frânare de urgență pentru a crește forța aerodinamică descendentă generând forță de apăsare și stabilizând astfel vehiculul.
Podeaua netedă a vehiculului înbunătățește tragerea și portanța, prin optimizarea fluxului de aer pe sub vehicul.
Această capacitate de a penetra aerul contribuie la dinamica modelului C-SportLounge, la eficacitatea ținutei de drum a vehiculului și la obținerea unei performanțe ecologice.

Interior

Viață de calitate superioară la bord

Concept-Car_Sport-lounge-interior

Habitaclul luxos al modelului C-SportLounge, conceput pentru a găzdui confortabil patru adulți, reflectă vocația acestui concept de a fi un adevărat GT. Interiorul este un amestec armonios de materiale nobile, atent lucrate și un post de conducere mai mecanic. Cu portiere spate care se deschid invers, acest concept propune o accesibilitate inedită pentru acest tip de vehicul. Volumul remarcabil al portbagajului este ideal pentru deplasările lungi.

În căutarea plăcerii de a conduce, atât cockpit-ul, cât și compartimentul pasagerilor se inspiră din lumea aviației. Acest sentiment este amplificat și mai mult de ceasurile de bord cu ace și de dispunerea specială a acestora. Poziția la volan a conducătorului auto sporește plăcerea de a conduce, beneficiind în același timp de o înălțime semiridicată a ochilor, ce contribuie la un plus de plăcere și siguranță. Scaunul conducătorului auto este atașat de consola centrală, ceea ce înseamnă că comenzile aerului condiționat și ale cutiei de viteze se află la îndemână, indiferent de poziția longitudinală aleasă. De altfel, totul este gândit pentru ca șoferul să se poată concentra asupra drumului, cu un volan cu comenzi centrale fixe și padele de schimbare a vitezelor.